8 dicembre 2007

Poesie Dialettali

Vi presento alcune poesie in dialetto di Gianfranco Imperiale. Con questo invito Salvatore e altri dialettomani della comunità a farsi vivi e a postare dei loro testi. Il blog esiste per scriverci. Se volevamo starcene in silenzio non l'avremmo messo su. _f.a.
POESIE DI GIANFRANCO IMPERIALE (compagno di scuola)

1. L’invecchiamento
Parecchie manefèste
repèzzene re mmure
re tutte li culure
ca pàrene arlecchine
e mmiezze nge nn’è une
ca maie nun dène fine:
quann’era crijature
nu l’abbarave maie
chissà pecché sta òta
chiossàie l’agge uardate!

2. La malattia
So’ viecchie e staco sule e abbandunate
ru ffuoco m’è ffernute e so’ malate
è sàbbete e mercate a lu paese
na vamba re cartune agge arrangiate
e menu male ca era san Giuseppe
l’ avanze re li fuoche agge pigliate.
E’ notte e niende veco e niende sende
na sveglia sule vatte ogne mumende
so’ viecchie e staco sule e abbandunate
ru ffuoco m’è ffernute e so’ malate
ulésse nnande craie nu toccu sicche
ca no a muri’ malate a picche a picche!

3. La croce dell’abbandono ( La Morte)
Ogne bòte ca m’àuze a la matina
nu cane trove nnande casa mia
nun zaccio pe mangia’ cum’ aggia fàne
eppure ra mangia’ raco a lu cane
nu iuorne me scurdaie re m’auzàne
e totta la strada fece uta’ lu cane
me truàrene muorte inde a lu liétte
accise ra na croce inde a lu piétte
e miende la carrozza me purtava
nun ng’era Criste ca m’accumbagnava
ma nu lamiende se sendìa chiane
nnande a lu carre senza crestijane
e cu la croce ch’era angòra mbiétte
lu cane sule me chiangive appriésse!

L’ULTIMO GIORNO IN TRE POESIE
I

Musera agge mangiate ra signore
la panza m’agge chiena cu nu mìle
m’agge fatte nu litre e cchiù re vìne
e re la vita so’ lu candatore!
E’ la sacchetta ca me face rànne
ca staco stìse e ca nun dènghe suonne:
è sule na paura ca me sònne
prima re muri’ staco sunnànne?...
II
…pe la strada re fianco a nu purtale
assìve na pignata cunge e pane
ca pe la rogna re nu bruttu cane
l’aviénne fatta chiena e ndussecate,
geranno ra la fama ngecalute
me la mangiaje ca manghe la veriétte
ndundulaje òtte passe e po’ cariétte
ma ne muriette sazzie e no resciune!...
III
…la morte quera bella cundendézza
pecché me la luave nu ru sàcce
lu restine ch’aviette r’ amarézze
me turnave a passa’ nnande a la fàcce
veriétte lu paese re munnézza
la vita ca faciétte miezzu pàcce
ca maie me uliétte mette la capézze
pe mmiezze a li vrecchiute re Vesàzze.
Sendiétte inde a la scarpa n’ata vrécce
ca maie ulija appriesse a l’atu iazze
ulija ra la vita n’atu piezze
pe la sputa’ cchiù meglio inde a la fàcce!

A UN UOMO QUALUNQUE
Nisciune sape maie
ca nge si’ state
ca pe sotto a lu sole
si’ passate,
cume a nu fiore
ca ra òsce e craie
cresce, rire
se retìre e care!

IL PRIMO CITTADINO
A lu paesu mio ng’è nu spaccone
quanne camìne face sìne e none
giacca cravatta e segaretta ’mmocca
me pare nu paone quanne abbotta!

1 commento:

Anonimo ha detto...

Grazie Franco per i costanti affettuosi interessanti contributi!

Ieri sera sono stato invitato ad un concerto JAZZ presso l'Associazione "Senza Tempo"
ad Avellino si esibiva un quintetto con la voce strepitosa di una delle più significative intriganti cantantanti Europee. Mi sono addicriato.

In questa nostra terrà ci sono tantissime iniziative e belle persone che le coltivano, allora basta con il lamentificio intercettiamoci,parliamoci, incontriamoci abbracciamoci in ascolto nel tuonante silenzio.